Tatăl lui George Burcea rupe tăcerea, după ce fiul lui a spus presei despre crimă: ”Nu era treaba lui”

Publicat: 04 feb. 2020, 14:14 Autor: Andreea Voicu Vedete

Tatăl lui George Burcea a fost condamnat la închisoare, după ce a ucis-o pe concubina sa. Viața artistului nu a fost tocmai roz, căci crima s-a produs când el avea doar câteva luni și cu greu și-a putut aminti anumite detalii.

Respectiva crimă a avut loc în anul 1988. Ioan Burcea, tatăl lui George, și-a omorât partenera cu 25 de lovituri de cuțit.

„Crima a avut loc în 1988. El a fost arestat atunci. A fost o întreagă tragedie. Mama lui George a plecat de acasă cu cei patru copii. L-au părăsit chiar după moartea tatălui lui Ioan. El devenise violent și nu se mai putea sta cu el. Ea oricum fusese bătută rău, i-a crestat capul cu cuțitul, a trecut prin niște orori îngrozitoare. Ioan avea o amantă care, din câte știm, îl părăsise și ea. Atunci s-a enervat, s-a dus și a omorât-o”, au declarat surse apropiate familiei, pentru Cancan în urmă cu ceva vreme.

Acum, însă, tatăl lui George Burcea a rupt tăcerea și a vorbit despre detaliul care ar fi fost ținut de mulți ani într-un con de umbră.

Într-o emisiune de televiziune, Ioan Burcea a mărturisit că nu trebuia să fie ”treaba„ actorului, făcând referire la crima odioasă de atunci.

”Ce am făcut eu nu contează. Aia nu era treaba lui. Nu eram cu maică-sa, nu mai aveam treabă cu familia lor. El spune că l-am bătut. Să demonstreze. Eu mi-am asumat ce am făcut. Nu a fost nicio lovitură mortală, până la urma s-a constatat, există certificat medico-legal în dosar în care spune că nicio lovitură nu i-a atins niciun organ vital”, spune tatăl lui George Burcea.

„Ea a plecat în 27 februarie de la mine, el a mai spus în presă că noi suntem divorțați. Divorțul va fi pe 13 februarie. Ea i-a abandonat pe cei doi copii care sunt la mine. Ea a dus doi copii la maică-sa și doi i-a dus la mama. George a rămas la bunică-sa. Când a făcut 18 ani a venit el la mine. Toate declarațiile lui se bat una de alta. El spune așa: tata ne bătea și pe mine și pe mama, dar de ce nu spune și de ceilalți doi frați. Pe ei nu-i băteam? Aveau protecție?”, mai spune Ioan Burcea, potrivit Wowbiz.

Publicat: 04 feb. 2020, 14:14 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×